Recunosc, sunt răsfăţat de soartă. Nu numai că, de când a început criza, primesc pacheţele absolut delicioase de la jumătatea mea mai bună, despre care o să scriu, în curând, mai pe larg (despre pacheţele adică, nu despre jumătate), dar, din când în când, prietena Mazi mă răsfaţă la rândul ei cu handmade yummy treats and tasty sweets.
Dacă săptămâna trecută am avut parte de nişte tagliatele cu pesto care mi-au plăcut la nebunie (nu numai pentru că îmi plac pastele, dar astea erau fix cum trebuie, un pic al dente şi cu un sos pesto homemade cum nici la restaurantele italiene nu găseşti tot timpul), săptămâna aceasta am primit cel mai bun companion pentru dependenţa mea de cafea – câţiva biscotti din ceea ce pare a fi cel mai bun batch al lui Mazi de până acum. Asta înseamnă că, în timp ce precedenţii erau foarte buni, ăştia erau chiar foarte foarte buni. I-am degustat pe îndelete, i-am terminat acum câteva minute şi, încă sub influenţa lor, închei rândurile de faţă.
Totuşi, darurile lui Mazi mi-au creat şi câteva probleme destul de grave.
Prima este că am ajuns să-mi urăsc aparatul de fotografiat – o săpunieră ieftină cumpărată pe fugă într-un concediu după ce am descoperit că tocmai mi se stricase ixus-ul meu. Am făcut câteva poze, însă, de teamă că vor face mai degrabă deservicii abilităţilor lui Mazi, le-am alăturat şi versiunile bune, realizate chiar de Mazi, al cărei talent culinar pare să fie serios concurat de cel de fotograf.
A doua problemă a fost invidia. Invidia colegelor de birou, care, după ce au şuşotit ceva vreme privind frumoasele pacheţele de la Mazi, şi-au luat inima în dinţi şi m-au întrebat cât trebuie să plătească pentru a primi şi ele pacheţele de la Chez Mazilique.
N-am ştiut ce să spun, dar le-am recomandat ce vă recomand şi vouă. Aruncaţi un ochi pe blog, eventual comentaţi, atrageţi atenţia „Chef-ului” şi, cine ştie, poate intraţi şi voi în posesia unui pacheţel.
1 comments:
<3
Post a Comment